Skip to content
Resurse gratuite

Energia masculină la femei

Două mâini se ating, degetele arătătoare formând un gest de conexiune și comunicare

De ce vorbim atât de mult despre energie?

Ce aduce energia în corpul tău, sau, de ce nu am suficientă energie?

În zilele noastre suntem din ce în ce mai conectați la o sursă de energie.

Depindem de ea pentru a avea posibilitatea de a ne expansiona în diverse forme de manifestare.

Pentru a avea energie ai nevoie de a te încărca, de a te conecta la o sursă de energie.

Ce tip de energie ai tu nevoie, ca femeie, pentru a putea să fii în echilibru cu tine?

Ce are nevoie eu-l tău interior pentru a fi în deplină armonie cu echilibrul tău emoțional, cu ceea ce ai nevoie să fii, să clădești, să simți?

Energia, forța ta interioară reprezintă sursa acțiunilor tale

Cu cât te simți mai energică, cu atât mai mult ai forța si bucuria de a fi creatoare, de a crea conținut valoros în viața ta.

Observă care este starea în momentul în care ai finalizat o clasă de sport.

Te simți energică, mulțumită de efortul depus și rezultatul obținut.

Ai deja încredere în corpul tău.

Corpul tău răspunde la această formă de energie.

Dar, tu ca femeie ești ghidată de două tipuri de energii: energia feminină și energia masculină.

Ce înseamnă și cum se manifestă energia masculină la femei?

Energia masculină este acea parte din emisfera stângă a creierului responsabilă de controlul vorbirii, al limbajului, al scrierii, înțelegerii și descifrării conceptelor complexe.

Într-un cuvânt partea rațională, cea a adultului iubitor.

Energia masculină este acea parte care te ajută pe tine ca femeie să:

  • să planifici activitățile importante din viața ta,
  • să organizezi,
  • să iei decizii,
  • să analizezi,
  • să construiești strategii,
  • să faci lucruri necesare într-un anumit context fie profesional, fie personal.

Energia masculină are ca și corespondent al acțiunilor tale, verbul “a face“.

A face acele acțiuni pe care tu le planifici din această energie presupune cunoașterea și explorarea abilităților tale.

Care sunt manifestările energiei masculine la femei

Energia masculină, draga mea femeie, te ajută să te organizezi, este cea care îți conferă energia de a clădi, de a planifica.

De foarte multe ori suntem destul de critice la adresa noastră întrucât nu avem capacitatea de a ne organiza.

Copleșite de o multitudine de stări, dar evident cu o formă a energiei epuizate aspect care se datorează faptului că punem pe umerii noștri într-o singură zi mult prea multe sarcini.

Cauza unei astfel de stare de epuizare reprezintă consecința multitudinii sarcinilor pe care ți le setezi.

În acest context, apare un stres, un disconfort.

Prea multe de făcut și prea puțin timp!

Începi să pui presiune pe tine ca femeie.

Repeți pe pilon automat: “eu sunt puternică!

Însă, din păcate, nu te simți.

Simți doar o stare de oboseală, de epuizare, te simți neînțeleasă sau neajutorată.

Apare acel arhetip al super femeii, cea care poate absolut orice, cea care nu își permite odihnă, care nu are grijă de nevoile ei, dar de nevoile tuturor.

Ilustrație Super Woman în stil retro pop

Ce trebuie să știi despre energia masculină la femei?

Energia masculină la femei este într-un procent de 25%. Da, da… 25%.

Oricât de multe ți-ai dori să planifici într-o singură zi… ai un procent de 25%, nu îl poți întinde mai mult!

În momentul în care îți dorești să împlinești o multitudine de sarcini fără a avea înțelegerea și echilibrul celor două tipuri de energii, intervine stare de disconfort, de presiune, de lipsă de organizare.

Avem tendința de a pune presiune pe noi și nu reușim să facem o planificare eficientă în raport cu energia masculină.

O femeie copleșită de multe sarcini, task-uri pe care le are de îndeplinit se simte deconectată de la orice formă de energie și apare blocajul.

Pe lângă aceste blocaje, apar fricile, convingerile limitative care te-au însoțit de-a lungul timpului.

Permanent te critici, te judeci… “eu nu reușesc, nu sunt suficient de pregătită, nu mă mai înțeleg, pe mine nimeni nu mă ajută“.

Ce ai avea nevoie să faci?

Să înțelegi care sunt avantajele și limitele acestei energii masculine la femei și cum te le poți fructifica în avantajul tău!

Care este pasul următor?

Balansarea energiei masculine si a energiei feminine

Ce înseamnă energia feminină?

Ce face această energie feminină, cum susține energia ta feminină de așa manieră încât, totul să fie într-un echilibru perfect în interiorul tău?

Acel echilibru care te definește pe tine ca femeie.

Draga mea, energia ta feminină este situată în emisfera dreaptă a creierului.

Ea este responsabilă de controlul creativității, al emoțiilor.

Este partea intuitivă a creierului, cea care joacă un rol primordial la tine.

Este responsabilă de interpretarea informațiilor de natură vizuală, de senzațiile tale și este într-un procent de 75%.

Această parte dreaptă a creierului “găzduiește” și copilul tău interior, cel care îți redă starea ta interioară.

Partea responsabilă de emoțiile și creativitatea ta, de nevoile tale și intuiția ta ca femeie.

Însă, nu uita!

Tu ca femeie ai nevoie să balansezi cele două tipuri de energii pentru a deveni acea femeie care strălucește.

Femeia capabilă să-și înțeleagă nevoile, limitele.

Femeia care oferă iubire, suport, înțelegere și emoții.

Cea mai fascinantă manieră în care tu ca femeie poți crea din energia ta feminină este aceea de a fi în acord cu tine, cu emoțiile tale.

Pentru acest aspect, ai nevoie să te cunoști suficient de bine ca femeie.

Să fii deplin conștientă de creativitatea și intuiția ta, atentă la detalii, dornică să creeze.

Astfel, te poți exprima si manifesta în toate felurile așa cum simți.

Dar, cea care finalizează acest proces al creației tale este… Energia ta masculină!

Cu alte cuvinte, energia masculină la femei este cea care închide acest ciclu interior al tău.

ciclu interior energie masculina feminina

În momentul în care reușești să balansezi cele două tipuri de energii și înțelegi conceptul lor, atunci apar rezultatele.

Spre exemplu, dacă ești femeie de afaceri, cu o carieră, ai de planificat o serie de strategii, de relaționa într-o singură zi cu foarte multe persoane, de format echipe iar agenda ta zilnică este extrem de încărcată.

Care este primul tău instinct?

Te simți copleșită de multitudinea sarcinilor dintr-o zi.

Lasă starea de încordare, de presiune!

Amintește-ți de procentul extrem de generos al energiei tale feminine, cei 75%.

În cadrul acestui procent te centrezi și te lași ghidată pentru a fi creativă, pentru a găsi soluții.

Cum procedează o femeie in energia ei feminină:

  • Este să fii atentă la detalii,
  • Știe să aibă carismă,
  • Își lasă intuiția sa feminină (arma multor femei), să o ghideze pentru a lucra în favoarea sa,
  • Este o bucurie pentru cei din jurul ei,
  • Reprezintă liantul în relație.

Fii conștientă de avantajele acestei energii feminine!

Pune-le în valoare și practică, prin energia ta masculină, cea care “face”.

Exemplele pot continua în orice domeniu.

Nu uita!

Cheia unei zile și agende echilibrate o reprezintă balansarea energiei masculine și feminine.

Îți ofer 7 meditații ghidate gratuite

Descoperă cum poți îmbrățișa esența feminină prin meditație și cum poți balansa energiile din interiorul tău

Acordă-ți 10 minute pe zi doar pentru tine

Care este riscul neechilibrării al celor două tipuri de energii?

Ai observat vreodată în jurul tău femei care permanent critică?

Critică relația, critică partenerul, sunt permanent obosite, nemulțumite de ele, de cei din jurul lor.

Aceasta atitudine reprezintă manifestarea epuizării sau a întinderii la maxim al procentului de 25% al energiei masculine.

O femeie blocată în energia masculină nu își poate exprima emoțiile.

Emoțiile o copleșesc, consideră că este o prostie să te simți emoționată, sau nu reușesc să se centreze în interiorul lor.

Femeile blocate în energia masculină, sunt extrem de masculinizate.

Se îmbracă numai în haine lejere, masculine, se jenează de feminitatea lor.

Sunt acele femei care în copilărie au fost tratate ca niște băieți.

Au căutat compania băieților, provin din familii în care părinți și-au dorit un băiat.

O fetiță crescută în acest mediu nu se dezvoltă ca o femeie.

Sunt părți ale corpului, precum sânii sau șoldurile care nu se dezvoltă suficient, au anihilat acea zonă a emoțiilor.

Aceste femei nu reușesc să aibă conexiunea cu ele, cu nevoile lor.

Se simt jenate de corpul lor, simt o barieră între ele și cea ce își doresc, ce le definește pe ele ca femei.

Acest blocaj le aduce în imposibilitatea de a dezvolta relații cu bărbați.

Nu simt conexiunea cu un partener, nu se apropie suficient și nu oferă suport emoțional partenerului.

Bărbatul care nu simte conexiunea emoțională cu o femeie “fuge” din relație.

Aceste femei se tem si nu pot fi vulnerabile.

Vulnerabilitatea este asociată în mintea și atitudinea lor ca o formă de slăbiciune a femeii.

Au această incapacitate de a se “lăsa” iubite, apreciate.

Această stare devine în timp copleșitoare.

Nu reușesc să atragă un bărbat, ba chiar resping bărbații, sau nu reușesc să lege o relație.

Se tem să se vulnerabilizeze, să aibă empatie, de teamă a nu fi considerate femeie “slabe”.

Dar, la celălalt pol, sunt acele femei extrem de elegante, frumoase, însă foarte reci și distante.

Se tem să își dea jos haina superiorității de teama pierderii strălucirii trecătoare, și apelează la această “ aură” pentru a ascunde o rană , o frică.

Nu sunt autentice, acționează pentru a-și alimenta acel ego.

Frica cea mai mare a lor este aceea de a nu fi iubite, văzute, acceptate.

O femeie rănită este o femeie care are în permanență tendința de a deține controlul, o femeie blocată în energia sa masculină.

Femeie care își acoperă figura cu palma în timp ce este fotografiată

Care este beneficiul balansării celor două tipuri de energii?

Beneficiul major ești chiar tu! Femeia stabilă emoțional.

Femeia creativă care simte și are grijă de copilul său interior, de emoțiile sale.

Totul se petrece într-o dinamică perfectă, iar tu renaști ca femeie.

Pentru ca energia ta masculină să aducă valoare și să facă lucrurile extraordinare din viața ta care să te împlinească și să te ajute, învață să te valorizezi și să te apreciezi ca femeie.

Energia masculină la femei te ajută să te centrezi în energia ta feminină.

Te lasă să o accesezi pentru a scoate cea mai bună versiune a ta.

Ea nu te judecă, nu te critică, nu te îndepărtează de tine.

Cum renaști în energia ta masculină?

Trezirea, renașterea apare în momentul în care realizezi ce nevoi ai, ce te doare.

Deoarece, în momentul în care doare suficient de tare apare schimbarea!

În acel moment conștientizezi cât de mult te-ai depărtat de la tine ca femeie.

Dacă îți răspunzi la anumite întrebări care te macină și te țin blocată în starea de neiubire, dai deoparte temerile, lași iubirea să te învăluie, poți face schimbarea.

Acea iubire care te învață cine ești tu ca femeie, cea care te face să îți iubești energia ta masculină și te ajută să o șlefuiești.

O femeie capabilă să gestioneze eficient situațiile curente, care nu generează criză după criză este o femeie echilibrată emoțional.

De o astfel de femeie bărbații au nevoie în viața lor.

Alături de ea își doresc să construiască relația, căminul.

Cu o femeie care este deplin conștientă de abilitățile ei, are încredere în ea ca femeie și strălucește prin echilibrarea celor două forme de energie, bărbații își doresc conexiunea emoțională.

Înveți să comunici cu ambele tale energii.

Folosește-le de așa manieră încât tu devii completă.

Te desprinzi de acele apăsări, convingeri limitative, îți dai voie ca cele două tipuri de energii să se expansioneze în corpul tău, în inima ta, să te lași ghidată de ele.

Energia ta feminină creează, energia ta masculină pune în practică acel produs al creației tale.

Pietre in echilibru, concept pentru balansarea energiilor masculine si feminine

Ce rezultate obții prin cunoașterea ta alături de un coach pentru a putea echilibra cele două forme de energie?

Eu, în calitate de life coach prin sesiunile de coaching susținute cu clientele, le-am ajutat sa parcurgă această călătorie a balansării celor două tipuri de energii.

Astfel, au învățat care este sensul acestor două tipuri de energii.

Au conștientizat unde se situează ele, dacă sunt blocate într-o energie masculină, sau dacă se tem să o folosească în balans cu energia lor feminină.

Au înțeles că, atunci când te eliberezi de convingeri limitative, de frici, când te observi ca femeie, eliberezi cele două tipuri de energii care te pun în valoare.

Aflând care este procentul alocat fiecărui tip de energie dar și felul în care le conțin în activitatea lor, au eliberat acele etichete pe care și le-au pus.

Au înțeles sensul și traiectoria lor.

A învăța și a te descoperi ca femeie, în raport de ceea ce îți dorești, ce ai tu valoros, care sunt atu-urile tale, cum te pot pune în valoare, presupune să știi să echilibrezi cele două tipuri de energii.

Dar, mai ales au iubit libertatea pe care o pot simți la nivel de minte și corp.

Un fel de eliberare a identității tale ca femeie, conștientă de ceea ce îți dorești cu adevărat.

Au înțeles și au mulțumit energiei lor masculine pentru felul în care le-a servit, s-au unit cu energia lor masculină și feminină într-un “dans” perfect.

Care le definește și le servește unui scop și mai mare… Descoperirea sinelui!

Nicoleta Dina - energia feminina

Nicoleta Dina,
life coach

Te invit la o ședință gratuită de coaching!

Vrei să înțelegi mai bine energia masculină la femei?

Înscrie-te pentru o sesiune gratuită de coaching și te pot ajuta să gasești claritatea și soluțiile pe care le cauți.

Share: