Skip to content
Resurse gratuite

Iubirea de sine – cum o poți resimți și integra în viață

Femeie relaxată, cu un zâmbet larg

Ce înseamnă iubirea de sine?

Învățarea iubirii de sine este un proces personal și continuu, care poate varia de la o persoană la alta.

Iubirea de sine înseamnă tot ceea ce ești tu, integrând nu numai corpul dar și mintea ta.

Iubirea de sine presupune să te concentrezi pe nevoile tale, fără să ai sentimentul de vinovăție în raport de nevoile celorlalți.

De exemplu: dacă ți-ai făcut o planificare a unor activități, însă dintr-o anumită indispoziție, o stare de oboseală nu îți permite să fii acolo prezentă cu totul acolo, nu căuta să te împotrivești nevoilor tale. Poate ai nevoie de odihnă, de repaus.

În acel moment fii atentă la ceea ce îți transmite corpul tău!

Corpul tău este cel care iti poate transmite toate semnalele de care ai nevoie pentru a fi în acord cu tine.

O femeie care are grijă de mintea și corpul său se înțelege perfect, detectează in fiecare semnal transmis de corp ceea ce are nevoie să facă.

Dar pentru acest lucru, nu-ți mai ignora părți ale corpului tău din diverse motive de detașare fizică, sau neacceptare din punct de vedere estetic.

Nu pune presiune, apreciind si simțindu-te vinovată, aducându-ți o serie de critici!

Ce înseamnă aprecierea de sine?

Dorința de apreciere din partea celorlalți se referă la recunoașterea și valorizarea calităților, eforturilor sau realizărilor unei persoane de către cei din jur.

Aceasta poate include laude, mulțumiri sau recunoaștere publică și poate contribui la creșterea încrederii în sine și la consolidarea relațiilor interumane.

Aprecierea poate fi exprimată verbal, prin gesturi sau acțiuni și are un impact pozitiv asupra motivației și stării emoționale a unei persoane.

Femeie încrezătoare, imagine reprezentativă pentru schimbarea convingerilor limitative

Dependența de aprecierea celorlalți poate avea mai multe riscuri precum:

Scăderea stimei de sine bazată pe validarea externă poate duce la o stimă de sine fragilă, influențată ușor de opiniile altora.

Lipsa autenticității, deoarece poti ajunge să te conformezi așteptărilor altora, sacrificându-ți propriile valori și dorințe.

Anxietate și stres, teama constantă de a nu primi aprecierea dorită poate genera stres și anxietate.

Femeile pot dezvolta relații nesănătoase bazate pe nevoia de validare, în loc de respect și reciprocitate.

Decizii influențate de alții devenim astfel, dependente în de capacitatea de a putea lua decizii importante bazându-se pe dorințele altora, nu pe propriile nevoi și aspirații.

Nevoia de apreciere poate face ca atenția să fie îndreptată mai mult în exterior fiind mai susceptibile la influențe negative sau manipulatoare.

Menținerea unui echilibru sănătos între dorința de a fi apreciat și păstrarea propriei identități este esențială pentru bunăstarea emoțională.

Însă, confuzia dintre iubire și apreciere este generată tocmai din dorința de a primi atenție din partea celorlalți.

Femeie gânditoare care privește în gol

Confuzia între iubire și apreciere poate apărea din mai multe motive:

  • Nevoia de validare, femeile dar și bărbații căută validare externă pentru a-și confirma valoarea personală, pentru a-și împlinii o nevoie de conexiune, a simți că sunt iubiți.
  • Societatea și cultura populară pot influența percepțiile despre iubire, promovând ideea că aprecierea sau admirația sunt echivalente cu iubirea.
  • Lipsa unor experiențe de iubire autentică poate duce la interpretarea greșită a aprecierii ca fiind iubire, pe de altă parte, lipsa de iubire din copilărie conduce la această formă de interpretare eronată a exprimării iubirii, de genul: “sunt văzută, deci sunt iubită!
  • În acest fel, lipsa de înțelegere a emoțiilor complexe și profunde pot fi greu de diferențiat. Mai ales când există o nevoie emoțională puternică, se pierde noțiunea de împlinire prin iubire.
  • Lipsa comunicări,fără o comunicare clară și deschisă, gesturile de apreciere pot fi interpretate greșit ca fiind semne de iubire, iar in acest fel femeile pot trăi chiar într-o falsă relație.
  • Complimente și laude pot fi percepute ca dovezi de iubire, ne hrănim cu ele, deși ele reflectă doar recunoașterea unor calități sau realizări specifice, sau chiar o pierdere a contactului cu realitatea.

Este important pentru noi femeile să dezvoltăm o înțelegere clară a diferențelor dintre iubire și apreciere și să cultivăm relații bazate pe conexiuni emoționale autentice.

Femeile pot confunda aprecierea cu iubirea atunci când caută validare externă pentru a se simți valoroase, iubite, văzute.

Deoarece, noi femeile avem nevoie să primim si să cultivăm iubirea de sine în relație.

Însă, pentru a cultiva iubirea de sine în relație femeile au nevoie să se simtă Femei!

Cum poți face acest lucru?

Am încredere în mine!

Petrece timp reflectând asupra valorilor, dorințelor și nevoilor tale.

Înțelegerea de sine este esențială pentru a construi o bază solidă de iubire de sine.

Învață să spui „nu” atunci când este necesar și să îți exprimi nevoile și dorințele clar și respectuos.

Petrece timp gândindu-te la cine ești, la valorile tale și la ceea ce este cu adevărat important pentru tine.

Descoperă activitățile care îți aduc bucurie și împlinire.

Acestea pot oferi indicii despre cine ești tu și ce te motivează.

Fii atentă la emoțiile tale și încearcă să le înțelegi sursa.

Nu ignora anumite situații, ele vin spre tine ca o lecție.

Caută să înțelegi care este lecția pe care ai nevoie să o înveți, deoarece un moment de nereușită în viață sau în relație nu apare doar pentru a te simți realmente copleșită ci doar îți oferă o posibilitate de a te replia, de a renaște.

Tu alegi în ce direcție vrei să se încline balanța!

Acceptarea și gestionarea emoțiilor sunt pași importanți în cunoașterea de sine.

Reflectează asupra relațiilor tale și asupra modului în care acestea te influențează.

Înțelegerea dinamicii relaționale poate oferi perspective asupra propriilor nevoi și dorințe.

Analizează experiențele din trecut și modul în care te-au format.

Înțelegerea istoriei personale poate ajuta la identificarea tiparelor și a lecțiilor învățate.

Caută să identifici care sunt valorile tale, ce te definește pe tine și asigură-te că acțiunile tale sunt aliniate cu acestea. Acest lucru te ajută să trăiești autentic și să iei decizii congruente cu cine ești.

Deoarece, lipsa de claritate în raport de valorile tale te pot pune intr-o stare lipsită de resurse.

Ai observat cum anumite decizii de a achiziționa anumite produse, spre exemplu produse cosmetice le poți lua foarte ușor?

Deoarece tu ai o valoare mare pe tine, pe felul în care tu arăți iar, în felul acesta te decizi foarte ușor să investești o anumită sumă de bani.

Însă, ignorarea anumitor valori te fac să te simți lipsită de apreciere, nemulțumită.

Cunoașterea de sine este un proces continuu și dinamic, care te ajută să te conectezi mai profund cu tine însăți și să îți construiești o bază solidă de iubire de sine.

Prioritizează-ți sănătatea fizică și mentală prin activități care îți aduc bucurie și relaxare.

Recunoaște că nimeni nu este perfect și acceptă-ți imperfecțiunile ca parte a unicitații tale.

Apreciază-ți succesele și eforturile, indiferent de mărimea lor.

Acest lucru îți poate întări încrederea în tine.

Cultivarea iubirii de sine este un proces continuu și necesită răbdare și compasiune față de tine însăți.

Pentru a evita această confuzie, este important să se dezvolte o înțelegere clară a diferențelor dintre cele două și să se cultive relații bazate pe conexiuni emoționale autentice.

Dar, tot acest drum parcurge-l din dorința continuă cunoaștere și dezvoltare personală.

Începe prin a te accepta așa cum ești, cu calități și defecte.

Recunoaște că nimeni nu este perfect și că este în regulă să ai imperfecțiuni.

Acordă-ți timp pentru activități care îți aduc bucurie și relaxare.

Fie că este vorba de citit, meditație, sport sau hobby-uri, este important să îți faci timp pentru tine.

Fă un obicei din a nota zilnic lucrurile pentru care ești recunoscătoare.

Încheie seara făcând o retrospectivă a lucrurilor și momentelor extraordinare de peste zi, iar dacă totuși ceva nu a funcționat, întreabă-te:

Ce nu este încă perfect?, Ce am nevoie să fac?

Acest lucru te poate ajuta să te concentrezi pe aspectele pozitive ale vieții tale.

Învață să spui „nu” atunci când este necesar și să îți protejezi energia și timpul.

Stabilirea limitelor este esențială pentru a menține relații sănătoase și pentru a avea grijă de tine.

Petrece timp reflectând asupra gândurilor și emoțiilor tale.

Jurnalul poate fi un instrument util pentru a-ți clarifica sentimentele și a înțelege mai bine cine ești.

Prin acest instrument ai posibilitatea de a sta de vorbă cu tine, iar în felul acesta poată o conversație sinceră cu tine.

Scrie pentru tine!

Fii deschisă să înveți și să te dezvolți.

Participă la cursuri, citește cărți sau urmărește resurse care te pot ajuta să crești personal și profesional.

Asigură-te că ai o alimentație echilibrată, fă exerciții fizice regulate și dormi suficient.

Corpul tău are nevoie de îngrijire pentru a susține o minte sănătoasă.

Înconjoară-te de oameni care te susțin și te încurajează.

Relațiile sănătoase pot avea un impact pozitiv asupra felului în care te percepi.

Învață să te ierți pentru greșelile din trecut și să mergi mai departe fără regrete.

Femeie privind către ocean de la înălțimea unui deal

Cum poți cultiva iubirea de sine ca femeie?

Fiecare greșeală este o oportunitate de a învăța și de a crește!

Repetă-ți zilnic afirmații care îți întăresc stima de sine și încrederea în tine. De exemplu:

Sunt suficient de bună și încrezătoare așa cum sunt” sau “Merit iubire și respect“.

Aceste afirmații pot schimba percepția unor gânduri sau sentimente joase în raport cu propria persoană.

Îți stabilești în mod conștient intenția ta, în raport de ceea ce tu îți dorești să se împlinească.

Fă loc în programul tău pentru activități care te fac fericită, fie că este vorba de hobby-uri, întâlniri cu prietenii sau timp petrecut în natură.

Dacă te confrunți cu dificultăți în a dezvolta iubirea de sine, nu ezita să cauți ajutorul unui consilier sau coach, dacă simti că ai nevoie de ghidajul necesar pentru a înțelege anumite nevoi ale tale.

Un coach te poate ajuta să îți recapeți iubirea de sine prin mai multe modalități:

Stabilirea obiectivelor te ajută să identifici clar ce dorești să obții în procesul de dezvoltare personală și să stabilești pași concreți pentru a ajunge acolo.

Auto-descoperire, prin întrebări și tehnici specifice, un coach te poate ghida să explorezi și să înțelegi mai bine cine ești și ce îți dorești cu adevărat.

Identificarea blocajelor, prin sesiuni de coaching recunoști și să depășești barierele mentale și emoționale care îți împiedică iubirea de sine.

Coach-ul îți oferă instrumente și strategii pentru a-ți dezvolta abilități de auto-gestionare, cum ar fi gestionarea stresului și emoțiilor.

Oferă perspective obiective și feedback care te ajută să vezi o anumită situație dintr-un unghi diferit, aducând în spațiul tău personal anumite trăiri și conștientizări pentru a putea face schimbări pozitive.

Te invit la o sesiune gratuită de coaching!

Te susțin pe parcursul întregului proces și te ajut să rămâi responsabilă față de obiectivele tale.

Lucrează cu tine pentru a-ți construi încrederea în propriile capacități și pentru a-ți îmbunătăți percepția de sine!

Un coach poate fi un partener valoros în călătoria ta către redescoperirea și întărirea iubirii de sine, oferindu-ți ghidare și suport personalizat.

Aceste practici pot contribui la dezvoltarea unei relații sănătoase și iubitoare cu tine însuți, sprijinindu-ți bunăstarea emoțională și mentală.

Fiecare pas pe care îl faci spre iubirea de sine contribuie la bunăstarea ta generală și la fericirea ta.

Exercițiu pentru a crește și cultiva iubirea de sine

Femeie concentrată, studiază folosind un caiet și un laptop

Un exercițiu simplu și eficient pentru a crește și cultiva iubirea de sine este Jurnalul recunoștinței și al aprecierii de sine.

Acest exercițiu te ajută să îți schimbi perspectiva asupra propriei persoane și să te concentrezi pe aspectele pozitive din viața ta și din tine.

Cum faci exercițiul:

  1. Începe un jurnal și scrie zilnic.
  2. Scrie 3 lucruri pentru care ești recunoscătoare, în fiecare zi, notează trei lucruri din viața ta pentru care te simți recunoscătoare (pot fi lucruri mari sau mici, cum ar fi sănătatea, o conversație plăcută sau o zi însorită).
  3. Scrie 3 lucruri pe care le apreciezi la tine, notează trei calități, realizări sau lucruri care îți plac la tine.
  4. Repetă zilnic acest exercițiu! Funcționează cel mai bine dacă îl faci zilnic, chiar și doar 5-10 minute. Cu timpul, vei observa că începi să te concentrezi mai mult pe lucrurile pozitive și să te apreciezi mai mult.

Care sunt beneficiile acestui exercițiu?

  • Te ajută să te concentrezi pe ceea ce este pozitiv în loc să te critici.
  • Prin repetare, începi să recunoști mai ușor calitățile și valoarea ta, începi să te vezi în termeni de abundență și calitate.
  • Îți oferă un spațiu sigur pentru a te conecta cu tine și a te încuraja.

Pe măsură ce practici acest exercițiu, vei observa cum crește treptat iubirea și respectul față de tine însăți.

Cu prietenie și prețuire,

Nicoleta Dina
Life coach

Share: