Participarea la Bucharest Half Maraton mi-a confirmat încă odată faptul că mintea noastră este cea care ridică ziduri și tot ea le dărâmă.
Totul a început mai demult, poate acum 8-10 ani, când, din dorința de a mă menține într-o formă fizică bună, a avea un corp sănătos si plin de vigoarea tinereții, am început practicarea anumitor categorii de sporturi la modul frecvent, de 4 ori pe săptămână.
Am trecut prin diverse categorii de sport: zumba, sală, pilates, yoga alergare, dar totul se rezumă la a face sport.
Evident, rezultatele au apărut ușor, starea mea psihică s-a îmbunătățit foarte mult, orice provocare pe care mi-o “aruncam la fileu” din aceste activități sportive, se așezau pas cu pas
în sfera profesională, dar și cea personală.
Nu sunt o sportivă de performanță, dar iubesc orice formă de mișcare, înțeleg și conștientizez beneficiile ei!
Exemplul personal a fost evident preluat și de copiii mei, care sunt deschiși spre a face mișcare, orice formă de mișcare, grija față de corpul lor. Câteodată tentațiile sunt mari, dar, per ansamblu, exemplul meu personal a impregnat în mintea și atitudinea lor acest obicei.
La nivel de dorință, mi-am spus acum multi ani, că la vârsta de 50 de ani voi participa la un maraton!
Această dorință a rămas cumva acolo sedimentată în subconștientul meu, mai ieșea la iveală atunci când observam competiții de gen, dar cea mai “big” competiție, era competiția mea internă, lupta interioară.
Îmi doream, dar totodată imi spuneam faptul că “nu am suficient antrenament, că este greu, că nu voi reuși”.
Ghiciți ce?
Exact așa, mă raportam la această stare: “este greu, eu nu pot“.
Ca o consecință a acestei stări, timpul dedicat activităților sportive începuse să scadă, pentru că subconștientul meu începuse ușor, ușor să integreze acest “este greu” la nivel de comportament.
În felul acesta, se poate observa faptul că interiorul determină exteriorul, felul în care te simți in interior, îți determină acțiunile tale exterioare.
Această afirmație “este greu, nu cred că reușesc” începuse să fie un declanșator în absolut orice, efectiv, mă bântuia, iar eu nu gândeam deloc așa.
Iarăși această competiție interiorizată mocnea în mine, o luptă a binelui și “răului”, despre competiție / motivatie, dar și o stare de nemulțumire în raport de cine sunt eu, și ce pot.
Propunerea colegelor mele de a participa la un semimaraton a venit exact în anul în care voi împlini vârsta de 50 de ani.
Și cum nimic nu este întâmplător, fix în acest an, am simțit o gură de oxigen care venea spre mine, am inspirat cu sete această gură de oxigen, deoarece o simțeam ca o salvare a tot ceea ce aveam nevoie pentru a ieși la suprafață, eliberarea mea de aceste frici, de lianele ce mă țineau captivă.
Această captivitate mă bloca în absolut orice, nu-mi dădea acel sentiment de eliberare, rezultatele veneau mult mai greu, iar mintea mea percepea faptul că totul vine greu, abundență, succesul, etc totul se obține greu.
Dar, nu totul se obține greu, ci doar mintea mea vroia să se hrănească din această neputință care îmi conferea acel confort.
O parte din mine, care nu voia să lupte, să ducă această competiție pentru a împlini succesul.
Acea parte iubea confortul și evident o acopeream cu diverse alte scuze, iar “pompierul” meu de serviciu, altă parte din mine, mă salva de fiecare dată pentru a nu simți durere, neîmplinire și mă ținea deoparte de nemulțumirea mea.
Însă, provocarea pe care o simțeam din orele de antrenament a dorit încă odată să iasă la suprafața si să-mi dovedească că eu știu exact ceea ce am de făcut, că iubesc să fac sport, iar această oportunitate care a sosit fix în momentul în care mi-am dorit si nu a apărut întâmplător.
Momentul meu cu mine, față în față cu mine cea care își poate scrie o altă poveste, o poveste reală de această dată, despre cum împlinești pas cu pas ceea ce îți dorești cu adevărat, cum îmbrățișezi acest succes și știi că tu ești persoana care are toate pârghiile.
În acel moment am resimțit energia cum mă inundă, am recunoscut că este pentru mine, provocarea mea cu mine!
Dar, totodată “îndoiala” avea și ea locul ei, evident doar o avusesem aproape de mine mult timp.
Ceea ce am învățat în această activitate de coach a excelat acestei stări, lucrul cu mine a contat extraordinar de mult.
Afirmațiile despre “eu nu pot, nu am antrenament suficient, nu cred că mă pot să alerg atât”, le-am înlocuit din acel moment cu alt gen de afirmații, precum “eu iubesc să fac mișcare, eu mă simt extraordinar de bine făcând sport, voi participa la acest semimaraton și va fi începutul unei confirmări”.
Am reluat ușor, ușor antrenamentele, momentele cu mine, alergarea, eu cu gândurile mele, am privit această activitate cu detașare, momentul de relaxare.
Cunoscând beneficiile exercițiilor de vizualizare si rezultatele obținute de cliente în sesiunile de coaching m-au ajutat să vizualizez tot procesul.
Am vizualizat pas cu pas exact cum voi face, cum mă voi simții la start, care va fi energia in timpul competiției, cum mă voi comporta, ce îmi voi spune, cum ajung la final, bucuria unui
final fericit.
Toate aceste aspecte le-am vizualizat timp de câteva luni, mi-am exersat această bucurie.
Ziua a sosit, am integrat această bucurie, nerăbdarea de a rescrie o nouă poveste despre cine sunt, ce pot să împlinesc în momentul în care îți dorești cu adevărat, ce limite îmi pot depăși și cum voi fi mental de acum înainte în fața oricărei provocări.
Provocarea mea cu mine a avut un final fericit, mi-am imaginat și împlinit dorința de a participa la un semimaraton.
Am simțit cu toată ființa mea zâmbetul interior, eliberarea de temeri!
Am conștientizat faptul că zidurile ridicate de mintea ta le poți destrăma doar tu, nu există barieră să nu o poți depăși, iar dacă acel lucru/obiectiv nu se va împlini, va fi pentru faptul că, fie nu ți-ai dorit suficient de mult, nu ai găsit motivația, fie acel lucru nu era menit pentru tine în acel moment.
Momentul ales pentru împlinirea unui obiectiv depinde de foarte mulți factori, dar cel mai important, depinde de motivația ta, de ceea ce simți că vrei să împlinești și depinde efectiv doar de tine.
Evident, beneficiile resimțite sunt majore, cei mai mari susținători ai mei, soțul și copiii mei, au învățat si ei o lecție despre încredere și motivație, beneficiile biruinței propriilor tale convingeri limitative.
Exemplul oferit copiilor pe lângă lecția personală are o valoare suficient de mare deoarece, în ziua de astăzi, în vâltoarea activităților zilnice uităm să apreciem că, cel mai bun exemplu
pentru copii, ești chiar tu!
Bineînțeles, am acceptat următoarea provocare, un alt semimaraton de 10 kilometri din această toamnă.
Nu fugiți de aceste provocări, vor spune o poveste extrem de frumoasă despre voi la finalul cursei mi-am spus:
“Eu sunt capabilă să realizez tot ceea ce îmi propun”,
“Am capacitatea de a reuși tot ceea ce îmi doresc cu adevărat!”
Iar zâmbetul interior a venit la pachet cu o energie pe care doar tu o poți înțelege și expansiona în corpul și mintea ta, în momentul când în care ai înțeles care sunt beneficiile ei.
Merită să lupți pentru eliberarea mentală în orice formă de manifestare, tocmai această eliberare îți aduce fericirea, liniștea și progresul în viață.
Cu drag,
Nicoleta Dina
life coach